words per minute
16
Rara_Hawk
00:00
Speed
dascălului, auzite și răsauzite. Din când În când Simion Butu- noiu strănută atât de zgomotos că toate femeile se Întorc spăimântate, sau se pornește pe tusa lui obișnuită cu care de multe ori scoală noaptea tot satul din somn. Macedon așteaptă cuviincios până ce isprăvește dascălul cu tusea, apoi ia din fereastră o sticlă cu rachiu, Închină foarte ceremonios, trage o dușcă zdravănă și trece băutura bătrânului care mormăie scurt
„să ne ție Dumnezeu pe toți“ și pune gârliciul la gură. Sticla pe urmă umblă din mână În mână. Macedon e cam cherchelit
și comandă militărește tuturor să bea:
- Forverț, Simioane! Vaităr, Cosma!... Vaităr, vaităr!...
A făcut oastea doisprezece ani, i-a fost dragă foc și, când e beat, ș-acuma numai În comenzi nemțești se ceartă cu nevas- tă-sa. Altminteri Însă are o inimă de ceară și În douăzeci și opt de ani nu și-a bătut muierea niciodată; mai curând Floarea s-a
Întâmplat să-l muștruluiască.
Sticla ajunge la Toader Burlacu goală.
- Goală, ai? râde Macedon Încântat. Goală?... Halt!... Hap-
tac!... Unde ești, căprar de zi?... Forverț!...
Un copil de vreo zece ani sare drept În picioare pe prispă
și strigă râzând:
— Hir!
— Nu râde la front, măgarule! se răstește Macedon. Na sti- cla și dă fuga la cantină la Avrum, să-ți mai dea o porție pen- tru mine!... înțeles, căprar?
Căprarul Însă refuză ordinul, răspunzând:
— A zis jupânul că nu-ți mai dă fără bani, bade Macedoane, nici să nu mă mai trimiți, că-i degeaba...
Macedon Își saltă puțin mustața, Încruntă din sprâncene privind aspru la copil, apoi se așază pe prispă clătinând din cap și oftând:
— Ehei, unde-i vremea când eram eu strajameșter!... Atunci să fi poftit jupânul să nu-mi dea, că-i arătam eu supunere...
Mai boscorodește ceva, pe urmă Încetează și se uită ursuz la nevastă-sa care are bani, dar nu-i dă, și care tăifăsuiește cu alte femei fără să se sinchisească de comenzile lui...
Liviu Rebreanu
Tocmai atunci se târăște pe poartă, printre picioarele oa- menilor, Savista, oloaga satului. E vară cu fata cea mai frumoasă din Pripas, cu Florica, și ceva neam cu nevasta lui Trifon Tătaru. Are picioarele Încârcite din naștere, iar brațele lungi și osoase ca niște căngi anume spre a-și târÎ schilozenia, și o gură enormă cu buzele alburii de sub care se Întind gingiile Îmbălate, cu colți de dinți galbeni, rari și lungi. Trifon Tătaru o ține pe lângă casă, să-i vadă de copii. Când e vremea bună Savista șade În poartă, se ciorovăiește cu toți copiii din sat și primește poma- na trecătorilor miloși... Sosește cu gălăgie mare. Gâgâie ceva cu glasul ei aspru, speriat. N-o bagă În seamă nimeni. Doar Trifon face un semn nevestei, care se apropie, repede, supărată:
— Da acasă nu puteai sta, măi femeie? Zău, parcă te mănâncă tălpile... Lași tu ograda pustie pe vremea asta... și nici barem slugile nu-s la Îndemână... Ce vrei? Ai? Spune ce vrei, Savistă?
Oloaga a făcut două ceasuri din Ulița cea mare, unde stătea Trifon, până aici. începe să bâlbâie foarte grăbită și cu impor- tanță, Însoțindu-și sforțările cu niște gesturi desperate.
— Ce face? zice Maria lui Trifon, care se silește să ghicească ce spune. S-a bătut Vasile Baciu... Cu Avrum?... Cu Floarea Căruntu?... Ei ș-apoi? Ce-ți pasă ție, femeia lui Dumnezeu? și pentru asta ai venit tu atâta cale? Vai de mine, că ești mai rea ca copiii cei fără minte... Uite ce ți-ai făcut poalele! și numai azi te-am primenit... Of, bată-te...
Savista bombăne ceva ce ar vrea să Însemne că ei nu-i pasă de poale, și pe urmă se pornește deodată pe un râs prostesc de bucurie.
— Cum ai zis?... Cine-i beat?... Vasile Baciu... Parcă azi s-a
Îmbătat Întâi...
Maria o lasă rușinată și se Întoarce Între femei. Oloaga se târâie În mijlocul fetelor, se frământă să-și facă loc și privește apoi cu mare plăcere la horă. Are douăzeci și cinci de ani și tremură de fericire când aude lăutarii ori când vede vreo petrecere...