words per minute
27
Laurabeatrice
00:00
Speed
Pentru motive asupra carora nu este locul sa zabovim acum, ma
tocmisem fecior la un inalt functionar din Petersburg. Avea vreo
treizeci si cinci de ani si se numea Gheorghi Ivanici Orlov.
Intrasem la el in slujba din pricina tatalui sau, om de stat
binecunoscut si unul dintre dusmanii cei mai de temut ai cauzei
pentru care luptam. Nadajduiam astfel sa pot afla mai indeaproape
si in toate ascunzisurile lor, gandurile si planurile tatalui, din
convorbirile ce aveam sa aud precum si din hartiile si insemnarile
pe care aveam sa le vad pe masa de lucru a fiului.
Pe la orele unsprezece dimineata soneria imi dadea de veste ca
stapanul meu s-a trezit. Cand intram la el in camera, aducandu-i
hainele periate si ghetele lustruite, il gaseam sezand pe pat in
capul oaselor, nemiscat, de prea mult somn, cu privirea pierduta in
gol si parca plictisit ca incepea o noua zi. Ii ajutam sa se imbrace.
Ma lasa sa-i dau tot ce-i trebuia, fara nicio placere, fara sa-mi
spuna un cuvant, fara sa observe macar prezenta mea. Apoi cu
parul inca umed, mirosind a colonie, trecea in sufragerie sa-si ia
cafeaua pe care o sorbea citind jurnalele, in timp ce Polia, fata din
casa, si cu mine, stateam respectuosi in picioare, langa usa,
privindu-l. Doua fapturi omenesti, in toata firea, trebuiau sa se uite
cu cea mai mare atentie la o a treia, care isi lua cafeaua si rontaia
paine prajita. Lucrul poate parea o batjocura si o sfidare a bunului
simt. Eu insa nu gaseam nimic umilitor sa stau astfel, smirna,
langa usa, desi trecusem prin tot atatea scoli ca si Orlov si eram de
obarsie nobila ca si el.
Ma imbolnavisem de curand de tuberculoza si incepeam sa
descopar in mine unele simptome mult mai grave decat acelea ale
bolii. Era oare o urmare a ei sau incepusem treptat-treptat sa
privesc lucrurile cu totul altfel, fara sa imi dau nici eu bine seama
de aceasta schimbare? Simteam in mine o dorinta patimasa,
ingrijoratoare, sa duc si eu o viata la fel cu toata lumea: ma
muncea tot mai mult o nevoie adanca de liniste sufleteasca, de
sanatate, de aer curat, de hrana buna. Ma furau ganduri si visari
fara rost si, tocmai de aceea, la drept vorbind, nu mai stiam nici eu
prea bine ce-mi trebuia. Ba voiam sa ma calugaresc ca sa nu mai
fac nimic altceva decat sa stau zile intregi privind copacii si
campul prin fereastra chiliei, ba ma batea gandul sa cumpar cateva
hectare de pamant si sa ma apuc de agricultura, cand nu ma
hotaram sa ma specializez in stiinte si sa iau o catedra undeva la o
universitate din provincie. Alteori – fiindca fusesem ofiter de
marina – ma intorceam cu gandul la mare, la escadra noastra, la
vasul cu care facusem ocolul lumii.