words per minute
27
Laurabeatrice
00:00
Speed
Au stabilit sa incepem "operatiunea gaura" in ziua urmatoare: imediat
dupa pranz era un moment potrivit, nu deranjam pe nimeni sau, mai precis,
nu ne deranja nimeni. A doua zi ne-am strans asadar in intrarea boltita, rece
si umeda, de unde porneau treptele de lemn. Am cercetat bine locul, nu era
niciun pericol: la parter, Tanti si Nenea Ionel atipisera, cum faceau in
fiecare zi, la etaj, bunicii nostri isi vedeau de ale lor in camera cu ferestre la
strada. Ne-am insirat pe casa scarilor, si Dina, cu autoritatea varstei de iz
ani, ne-a repartizat fiecaruia un loc de munca, facand o cruciulita cu
creionul pe zid, dupa ce ne-a pus sa juram ca nu le vom spune parintilor,
bunicilor, unchilor si straunchilor nimic, niciodata, in vecii vecilor, iar daca
le vom spune urma sa ne imbolnavim de ciuma. In mod cu totul nedrept,
spre mine, care eram mereu si mereu cea mai mica, se uitau toti.
Am inceput gaurirea. Desi peretele era umed, dupa o munca sustinuta
care m-a facut sa ma incalzesc si sa transpir mai rau decat casa, cuiul meu
n-a reusit sa intre deloc, a zgariat numai tencuiala. Ceilalti au facut treaba
ceva mai buna, totusi nimeni n-a ajuns la gol. Tunelutele cuielor noastre se
infundau. Cand am auzit cheia in poarta casei, am rupt-o la fuga pe scari. Pe
Dina si pe Doru ai lor i-au gasit la teme, iar pe frate-meu si pe mine, tata ne-a
gasit pregatindu-ne paine cu untura.
- Nu,ne-a spus. Lasati-ma pe mine!
Adusese o paine mare. I-a facut cruce cu un cutit si-a taiat trei felii, pe
care le-a prajit pe plita neagra a vechii sobe de bucatarie Vesta. A frecat
painea prajita cu usturoiul care, raspandind un miros puternic, parea ca se
topeste pe suprafata lor maronie, zgrunturoasa, le-a uns cu untura si a
presarat putina sare. Am mancat toti trei si, intr-adevar, era grozav. Apoi
tata a scos un Pif din servieta, a inceput sa ne traduca aventurile din revista
si noi am uitat de orice altceva.
A doua zi n-au mai fost conditii de lucru. De cate ori coboram scara -
asta se intampla tot timpul, pentru ca, intre etaje, comunicarea se facea prin
strigate si prin copii -, ne uitam cu teama la peretele pe care se vedeau trei
gaurele si-o zgarietura si ne miram ca inca nu le-a descoperit nimeni dintre
cei mari. Ei insa aveau alte griji. La cateva zile au facut consiliu de familie,
iar noi am tras cu urechea, pe rand, si imediat apoi am tinut si noi consiliul
nostru, la bradul din curtea de vizavi. Am aflat intai ca tocmai murise, in alt
oras din alta tara, unul din fratii lui Tanti si ai bunicii noastre (care erau
surori, deci era normal sa aiba acelasi frate, cum mi s-a explicat). Avusesera
o gramada de frati, asta era penultimul ramas. De-asta avea Tanti ochii rosii,
de-asta isi tot scotea mama-mare batista din buzunarul ei nevazut, maneca
rochiei. Am intrebat ce inseamna ca a murit, dar nimeni n-a vrut sa-mi
spuna. Banuiala mea era ca de fapt nici ei nu stiau. Insa apoi Dina ne-a
trantit in faţa doua vorbe:
— Ne darama!
Auzise ea cum cei mari se plangeau ca "ne darama" si ca Strada
Maiakovski, fosta Sfantu Ioan, dispare in vecii vecilor. Chiar asa? Sau nu se
imbolnavea nimeni de ciuma?
Eu cand auzeam in vecii vecilor stiam ca urmeaza fara gres amenintarea
cu ciuma si amin.
-Uite-asa, pur si simplu.
- De ce? Ce-a facut?
-Cine ce-a facut?
- Casa ce-a facut…
- Nu-ntelegi tu asta, m-a lamurit cu bunatate verisoara mea mai mare.
Sa nu care cumva sa-ncepi sa plangi!
Ma simteam un pic jignita. Nu-mi venea sa plang, era prea interesant
totul. Cu cateva zile inainte aflasem pentru prima data ca exista posibilitatea
ca lumea intreaga sa se darame. Varul meu, care, conform traditiei din
familie era la scoala germana, in clasa a doua, venise acasa cu un cuvant
nou si greu: Weltuntergang. Am vorbit o seara intreaga despre sfarsitul
lumii, fiindca asta insemna cuvantul. Casa noastra era acum amenintata de
un Weltuntergang. Nu stiam ce sa spun.
- Asta inseamna ca ne cam muta, a spus, in schimb, Dina, muscandu-si
buza de sus, cu o seriozitate care m-a inghetat.
- Unde?
- Cica undeva, la blocuri.
- Da ramanem impreuna toti patru?
- Nu, fiecare familie primeste un apartament in alt bloc, poate si pe alta
strada sau in alt cartier.
Ei, acum mi-am lipit fata de coaja zgrunturoasa a bradului cu miros de
rasina si n-am mai scos o vorba, altfel m-ar fi prins cu lacrimile pe care le
pescuiam de pe obraz, pe la coltul gurii, cu varful limbii, ca sa le simt
saratura: n-aveau gust rau! Aşadar s-a terminat cu podul si pivnita, cu
sapaturile in pereti, altcineva va descoperi gangurile noastre secrete, s-a
terminat cu privitul pe fereastra de la bunici sau de la unchi si cu terasa
noastra mica dintre acoperisuri, de unde se vedeau culorile copacilor de pe